Gradina Zmeilor- Salaj

Cu siguranţă aţi mai auzit până acum de grădina cu meri, cu peri, cu flori, dar niciodată de grădina cu zmei.

De fapt aceasta se numeşte Grădina Zmeilor şi se află în apropiere de satul Galgaul Almasului din judeţul Sălaj (harta) .

Aceasta reprezintă un fenomen natural deosebit de spectaculos situat pe teritoriul muntelui Meses, masiv ce face parte din lanţul Carpaţilor Occidentali.

Grădina Zmeilor reprezinta o rezervaţie geologică compusă din numeroase stânci uriaşe, aşezate într-o mare dezordine (blocuri, turnuri, stâlpi, ciuperci, stânci cu forme de animale).

Formaţiunile de aici au luat naştere prin desprinderea unor blocuri sau compartimente de gresii din masivul care constituie dealul Inchieturi (376 m) şi alunecarea lor pe argilele vineţii de la bază, spre firul parului Dosului.

Denudaţia şi eroziunea eoliană şi pluvială sunt de asemenea cauze ale formării acestor figuri ciudate şi suprinzatoare.

Grădina Zmeilor ocupă o suprafaţa de 5 ha, de la primele formaţiuni până la baza abruptului.

Cele mai impresionante sunt cele două stânci în formă de prismă numite sugestiv “Zmeul” şi “Zmeoaică“. Alte blocuri de piatră au fost denumite “Moşu”, “Eva”, “Dorobantu”. Câţiva zmei sunt accesibili şi vă puteţi urca fără vreun echipament special. Dar sunt şi pereţi excelenţi pentru căţărători.
Acces:



Din Cluj pe E81 (spre Zalău) până în comuna Sanmihaiul Almasului, apoi faceţi dreaptă înspre Hîda-Bălan-Jibou.

Grădina zmeilor este în comuna Bălan, sat Galgaul Almasului. În sat există un indicator care va arată direcţia către Gradină (înspre stânga).

De la drum mai faceţi 1km pe drum de ţară (treceţi pe lângă nişte sere) până ajungeţi la un platou pe care se află o pensiune şi un chioşc.

Până în Galgaul Almasului drumul este bun, fără probleme. Din Cluj, cam 70km

Informatii Turistice-Salaj

Istoria acestui judet situat in nord-vestul Romaniei, cu o suprafata de 3850 kmp si o populatie de 267000 lei locuitori, incepe in paleoliticul tarziu, dupa cum arata vestigiile de la Buciumi, parii vadului si in special desenele din Pestera de la Caciulau (langa Jibou), colorate in rosu, unice in tot sud-estul Europei. Nenumaratele asezari situate in depresiunea Silvania sunt marturii ale existentei dacilor in aceasta zina. Ruinele celui mai important centru cultural, economic si militar situat in nord-vestul Daciei Romane, Municipiul Porolissum sunt incluse in circuitul turistic. Aceasta este o dovada a continuitatii dacilor-romani pe teritoriul Romaniei. Viata sprirituala a romanilor care au trait aici,a decurs in concordanta cu caracteristicile esentiale din Transilvania din Evul Mediu. Pricipalul puncu fiind biserica, cu cele trei aspecte: religios, cultural si national. Cele 77 de biserici de lemn (secolele XVI-XIX) situeaza judetul printre primele locuri, cu judetul Maramures, din punct de vedere a monumentelor arhitectonice istorice. Municipiul Zalau, resedinta administrativa a judetului cu o popupatie de 51000 locuitori, situat in partea nordica a muntilor Meres, mentionat la Ziloc, in cronica lui Anonymous, este cea mai veche asezare atestata documentar din Transilvania. Acum este un oras industrial cu o viata spirituala si culturala intensa. Aici se gasesc Muzeele de Arta si Istorie, cu peste 90000 de exponate: monezi, statuete daco-romane, documente din Evul Mediu, Epoca moderna si Contemporana, si piese de arta populara romaneasca , sculpturi si picturi. ALte orase sunt: Simleul Silvaniei situat pe Valea Crasnei la 30 km de Zalau, Cehul Silvaniei situat pe Valea Salajului, si Jibou. In localitatea Guraslau, se gaseste un monument ridicat in cinstea victoriei lui Mihai Viteazul, care reprezinta o pagina imporatanta a istoriei Romanilor in lupta lor pentru independenta. Pentru odihna si tratament in judetul Salaj, se gasesc doua statiuni Baile Boghis, situate pe Valea barcaului si recunoscute pentru apele sale termale, sulfuroase, folosite in tratarea deficientelor locomotorii, a sistemului nervos peroferic, artroze, poliartroze si boli ginecologice, colite biliare si litiaze renale

Descriere Geografica - in mare

Situandu-se in nord-vestul Romaniei, la trecerea dintre Carpatii Estici si Muntii Apuseni, judetul Salaj este cunoscut din vremuri stravechi ca Tara Silvaniei, adica Tara Padurilor, avand o suprafata de 3850 kmp si avand ca vecini la nord judetele satu-Mare si Maramures, la vest si sud-vest judetul Bihor si la sud-est judetul Cluj. Municipiul Zalau, care se gaseste in centrul judetului pe raul cu acelasi nume, este resedinta administrativa a judetului. Acesta este una dintre primele asezari din Transilvania mentionat in documente. Zalaul a fost cunoscut ca targ comercial de la inceputul secolului al XIV-lea si mentionat ca oras, in documente, in 1473. Astazi este un centru industrial important al judetului, oras modern cu o viata spirituala si culturala intensa. Alte orase ale judetului sunt: Simleul Silvaniei si Cehu Silvaniei. In judet se gasesc 55 comune si 281 sate. La 1 iulie 1995, judetul avea o populatie de 262873 locuitori, dintre care 70932 locuitori in Zalau. Orasele Simleul Silvaniei, Jibou si Cehu Silvaniei au fiecare mai putin de 20000 locuitori. Din punct de vedere geografic, judetul Salaj este o zona cu dealuri si vai de-a lungul raurilor Almaj, Agrij, Somes, Salaj, Crasna si Barcau. Muntii sunt reprezentati in sud-vest de doua ramificatii ale Muntilor Apuseni.: Varfurile Meres si Plopis. Depresiunile ocupa o parte insemnata din teritoriul judetului, zone agricole importante cu numeroase asezari. Clima Judetului Salaj este sub influenta maselor de aer de la est, fiind o clima continentala. temperatura medie anuala variaza intre 6 C si 9 C depinzand de zona, cea mai ridicata valoare medie a temperaturii inregistrandu-se in judetul in iulie, variaza intre 15 C si 20 C. cantitatea de precipitatii scade spre vest, unde se inregistraza 700-800 ml/mp

istoria Salajului

Istoria prezentei omului pe teritoriul judetului Salaj dateaza din vremuri imemoriale. Existenta unei mosteniri etnografice si folclorice, varietatea celor peste 350 de monumente istorice, situri si capmuri, marturie a unei istorii tumultoase. Desene avand o vechime de peste 12000 de ani au fost descoperite pe peretii unei pesteri din Cuciulat, o asezare de pe malurile raului Somes. Acestea sunt cele mai vechi desene de acest fel din aceasta parte a Europei. Cel mai vechi tezaur din aur masiv descoperit in Romania, cantarind 780 g si datand din neolitic, a fost gasit in judetul Salaj, la Moigrad. Vestigii dacice se gasesc pe tot teritoriul judetului. Asezarea si complexul de fortificatii de la Magura Simleu Silvanei sunt cunoscute sub numele de de dacidava, iar Moigrad (Porolissum) este mentionata de Ptolemyin lucrarea sa Geographia, cu intariturile militare de la Porolissum, capitala provinciei Dacia Porolissenis si ridicat la statutul de municipiu in jurul anului 200 d. Hr., camputile romane de la Bucium, Romita, Tihau, Sutone si Romanasi, citadelele medievale la Almas, Moigrad, Cheud, Cehu Silvanei, Simleu Silvaniei si Vulcan stau marturie a civilizatiei si istoriei mentionate in documente care dateaza din timpuri stravechi. Istoria Salajului este de asemenea legata de numele domnitorului Mihai Viteazul, al carui memorial se gaseste la Guraslau, locul unde la 3 august 1601 s-a desfasurat batalia, ridicat in memoria celui care a realizat pentru prima data Unirea Principatelor Romane. Din punct de vedere al organizarii teritorial-administrative, judetul Salaj cuprinde fostul judetSalaj, organizat in 1876 si fostul judet Solnocul de Mijloc cu resedinta la Zalau si apoi la Simleul Silvaniei. Salajul are figuri reprezentative care au luptat pentru independenta si unitatea romanilor, printre care enumeram: Simion Barnutiu, Alexandru Papiu Ilarian, Iuliu Coroian, George Pop de Basesti, Iuliu Maniu si altii.

Pestera Lii Cuciulat Salaj

Cuciulat.
In centrul localitatii deviem la dreapta. Parcam langa bufet si magazinul satesc. De aici purcedem pe jos in amontele malului geografic drept al vaii modeste si aproape seci.
Traversam in curand un podet dupa care abandonam drumeagul de caruta din flancul malului stang. Trecem prin incinta unei gospodarii marginase (cu acordul gazdelor aflate la facutul fanului), apoi printr-o livada de pruni cu fanata debordand de flori.
Avem valea in stanga, imediat zagazuita partial de un mic dig din beton in aval de care se formase o balta destul de mare, cu peste, pare-se.
Un fost scoc ingust din beton amintind de cele amenajate pentru morile purtate de apa, este vizibil pe malul stang al vaii.
Ceva mai sus, in malul drept al vaii apare un prim izbuc, sec acum, activ la ploile precedentelor zile. Un alt izbuc cu captare de beton pentru apa potabila a satului e pe acelasi mal dar putin mai inspre amonte. In dreapta potecii, partial ascuns de huciul dens de foioase, o lunga limba de calcare eocene stratificate se intinde pe directia nord-sud ascunzand doua mici pesteri explorate si cartate.

Un parau (mai tot timpul sec) afluieste mai apoi in malul drept al vaii (pe acolo ne vom incheia circuitul coborand pe langa albia sa foarte ingusta, abrupta si deosebit de accidentata) iar dupa el remarcam ultimul izbuc, si acesta sec dar cu siguranta activ la ploile din ultimele zile, fapt tradat de bolovanii din albie.

In nici 15 minute ajungem de la masina pe platoul bolovanos din fata impresionantului portal, inegal ingemanat, al Pesterii Lii.
Aici, scrutand peretii de calcare, luam aminte la traseele scoala pitonate si numerotate de speo-alpinisti, unele directe, altele cautand provocarea zonelor surplombate, uneori profitand de un diedru sau de o ingusta brana ce inlesneste traverseurile ascendent-laterale.
Le gasim si in fata portalului apoi chiar pe cupola intrarii pesterii.
Remarcam sub tavan pitonarea pentru un nocturn bivuac realizat in hamac.
La dreapta portalului dublu, separat de un impresionant pilastru calcaros-rugos, o balta invadata de broaste tradeaza partea inferioara a jgheabului-horn sec al periodicei cascade. Are vreo 7-8 m inaltime, poate chiar ceva mai mult, la finalul turei ajugand la un moment dat deasupra lui si a portalului pesterii.

Ne pregatim frontalele si lanternele si pasim in galeria pesterii cu foarte putine depuneri si scurgeri parietale de calcit. Nu putem vizita mai mult de vreo 30 m de galerie ingusta dar inalta, cu tavanul ascutit, alteori larg boltit. Ajungem la sifon, trecerea de obstacolul acestuia putandu-se face doar de-a busilea si cu echipament scafandrier de respirat sau dupa evacuarea apei cu galeata sau motopompa (ne-au spus odinioara speologii care au explorat si cartat mai bine de 300 m pestera, depasind spre amonte alte sifoane).
Se vede ca in perioada ploilor recente nivelul apei crescuse, aceasta cursese prin galerie umpland planseul accidentat de umezeala si mazga. Umiditatea de-aceasta data in zona sifonului e excesiva, un abur permanent ridicandu-se pentru a se condensa pe peretii pesterii, dintr-o data aparent drapati cu argint si minuscule diamante de roua.

Iesim, regretand racoarea ambientala imediat ce dam in atmosfera umed-calda, ca de ecuatoriala jungla, din fata portalului.
De acolo ne orientam la dreapta, spre Valea Seaca, urmarind-o prin albia bolovanoasa in amonte.
O marmita cu apa putin afunda pare a ne atine calea spre pragul unei efemere cascade-canion inalta de vreo 2.5 – 3.5 m.
Roca umeda si slefuita milenar de torente e teribil de alunecoasa iar prizele ferme, rugoase-s extrem de putine.

Depasim pe rand pasajul apeland pentru asta la un fel de ramonaj. Suntem pe loc recompensati de impozantul tablou al unei stanci santinela aplecata spre est, lasand aparent doar luminii filtrate o fanta elipsoidala. De fapt tocmai am trecut si noi prin acel virtual arc de triumf pentru a ne continua deplasarea prin arid-spectaculosul canion calcaros presarat cu numerosi bolovani sistos cristalini milenar rulati si rotunjiti de ape.
Urmeaza o zona cu trei praguiri largi succesive, alunecoase.
Zdrentele aduse de torentii recenti dinspre Ciula atarna la 2-3 m inaltime deasupra fundului albiei. Nici nu e bine sa te gandesti la tragedia traita aici pe vreme de strasnice averse (ori primavaratice topiri bruste de nea) urmate de torente violente, practic suvoiul obligat sa se adapteze accidentatului canion te-ar matura intr-o clipa, nimicindu-te, izbindu-te si strivindu-te de pereti (atentie asadar la alegerea perioadelor secetoase pentru parcurgerea lui fara probleme).

Urmeaza o scurta zona cu marmite, majoritatea mici si seci, una ceva mai mare si cu apa salcie, putin afunda. Dupa asta ajungem la pragul unei alte cascade, inalta de 3-4 m si cu un foarte ingust horn suind oblic in dreapta. Escaladarea directa a acesteia e posibila cu putina experienta si atentie dar exista si o varianta ocolitoare pe o poteca supendata pe malul drept sau stang al vaiugai insa dincolo de acest prag natural, minunat excavat prin cavitatie, cursul superior al Vaii Seci nu mai e defel spectaculos, motiv pentru care iesim spre versantul geografic drept al ei urmarind oblic-ascendent (spre sud-vest) o potecuta. Aceasta ne scoate dupa circa 100 m in poteca larga, cu praguri calcaroase, ce urmareste de la sud spre nord o culme, pe alocuri custuroasa, ce separa Valea Seaca de o alta vale, la fel de seaca dar mai scurta, situata putin mai spre vest. Probabil aceasta poteca ce suie prin padurea de foioase dominata de stejari tineri se afla pozitionata chiar deasupra galeriei Pesterii Lii.

Fara sa ne fi propus asa ceva, abundenta oitelor, buretilor usturoi, galbiorilor, plopsorilor si chiar a hribelor ne invita sa facem o nesperata recolta ciupercistica, numai buna pentru un papricas dres ardeleneste din greu cu smantana.

Ajungem ciupercarind la culoarul liniei de inalta tensiune iar de aici coboram pe poteca ce delimiteaza lastarisul dens al culoarului de padurea de stejar. Imediat in stanga apare un perete scund si discontinuu de calcare eocene iar mai jos si in fata noastra culoarul sec-calcaros-accidentat al vaii ce se termina prin cascada din dreapta portalului Pesterii Lii.
Coboram atenti prin albia cu succesive marmite seci si separate de praguri ce aduc unor coveti oblice, intens slefuite si alunecoase acum deoarece-s umede.

Un ultim jgheab-covata ne separa de belvederea impresionanta, ca dintr-un balcon, suspendata putin la stanga portalului Pesterii Lii.
Ajungem la capatul superior al cascadei si putem vedea sub noi marmita cu apa laptoasa, la stanga ei finalul Vaii Seci iar in dreapta peretii calcarosi cu traseele speo-alpine scoala.
Trebuie sa suim nitel prin padure spre sud-vest, trecem culmea dupa care vom cobori spre albia altui parau scurt, foarte ingust si accidentat pe care o sa-l acompaniem cu deosebita atentie inspre aval pe malul sau stang (cel drept e stancos, aproape vertical), descinzand la circa 50 m sud de intrarea in Pestera Lii, langa ultimul izbuc sec.

Pestera de la Cuciulat - poveştile inedite sau mai puţin cunoscute din istoria Sălajului

În 1978, anul apariţiei volumului „Omul şi peştera“, o carte ce cuprinde şi un capitol consistent dedicat artei parietale, o echipă de studenţi bucureşteni speologi amatori din cadrul Clubului „Emil Racoviţă“ a pornit să exploreze lumea subterană ascunsă în adâncul dealului de piatră de var de pe malul drept a Someşului, în imediata apropiere a carierei din Cuciulat.


Căluţul din adâncuri


„Rătăcind printre cele trei nivele săpate cândva de un râu subteran, la un moment dat, pe o ieşitură de piatră de sub tavanul unei săliţe, speologii au zărit silueta unui căluţ roşcat, înalt cât palma, cam de un cot lungime, cu capul plecat înspre stânga. S-au grăbit să-l fotografieze şi, după developare, au trimis diapozitivul unui specialist, care să certifice autenticitatea descoperirii lor“, spune scriitorul Gyorfi Deak Gyorgy, din Jibou.


Unică în Europa Centrală


Un an mai târziu, în 1979, peştera a fost cercetată şi de Marin Cârciumaru, care, pe lângă imaginea cabalinei, a mai descoperit şi alte reprezentări. „Pe pereţii galeriei se aflau mai multe pete cărămizii, printre care au putut fi desluşite destul de clar conturul unei leoaice pornite la vânătoare, o siluetă umană de o jumătate de metru înălţime, un alt căluţ, neterminat şi, lucru deosebit de rar, o pasăre cât o vrabie, care ar putea la fel de bine să reprezinte o ciocârlie”, explică Deak Gyorgy.


Importanţa acestei descoperiri a fost atât de mare, încât căluţul de la Cuciulat a fost ales să figureze pe coperta cărţii lui Marin Cârciumaru, „Mărturii ale artei rupestre preistorice din România“.

Un alt cercetător, Dumitru Matei, îşi deschide cartea cu capitolul dedicat mărturiilor de artă preistorică regăsite pe teritoriul României, din cuprinzătorul volumul „Originile artei“, publicat la Editura Meridiane, tot cu povestea Cuciulatului. Practic, specialiştii susţin că peştera de la Cuciulat este unică în Europa Centrală şi că poate fi asemuită cu celebrele peşteri din Altamira, Spania, sau Rouffignac, Franţa.


Îngropată de nepăsarea autorităţilor


Cu o vechime de peste 10.000 de ani, peştera de pe malul Someşului a devenit monument de interes naţional, dar astăzi nu mai poate fi vizitată. Practic, din 1979, niciun specialist nu a mai călcat prin peşteră.

Pestera Cuciulat-Salaj Romania

Pestera Cuciulat era cunoscuta de localnici inca inainte de primul razboi mondial, cand incepe aici exploatarea calcarului, prin efectuarea unor explozii chiar pe frontul pesterii. Exploatarea intensiva a calcarului din ultimele decenii avea sa distruga cel putin cateva sute de metri de galerii din prima parte a ei, intrarea in pestera fiind, de altfel, mereu obturata din cauza exploziilor repetate din cariera. In aceste conditii, pestera a fost practic redescoperita in anul 1978, de o echipa de speologi amatori din cadrul Clubului “Emil Racovita”, de pe langa Casa de Cultura a Studentilor “Grigore Preoteasa” din Bucuresti.
Pestera de la Cuciulat, este un monument unic pentru aceasta parte a Europei si singura pestera descoperita pana acum in Romania care inca mai adaposteste o pictura specifica neoliticului. In pestera de la Cuciulat a fost descoperita, in anul 1978, silueta unui cal, de o culoare rosie-caramizie, pictata pe cornisa plafonului unei sali. Prima si ultima cercetare amanuntita a picturilor rupestre a avut loc in 1979. Silueta calului nu este singurul desen descoperit in pestera, pe peretii galeriei s-au observat si alte siluete pictate, cu un contur mai mult sau mai putin precis. De la inceput frapeaza stilul naturalist al reprezentarii, realismul si in parte miscarea in care este surprins calul, sugerand parca oprirea sa brusca din alergare. Gatul este puternic arcuit, iar picioarele, mai ales cele posterioare, atat cat sunt conturate, lasa impresia ca abia s-au oprit din alergare. Silueta calului nu este izolata, fiind insotita de nenumarate pete de culoare, dintre care se detasa imaginea unei feline, pictata pe plafonul incaperii, spre mijlocul acesteia. Felina, in raport cu calul, este mai degradata, conturul sau fiind mai greu de urmarit. Totusi, se poate intrevedea botul scurt, specific felinelor, si ceafa animalului. Urechile, mult mai vizibile, sunt redate atat prin culoarea rosie caramizie, cat si cu cate doua incizii in calcar, in scopul de a le da mai multa profunzime si contur. Picioarele anterioare au suferit cel mai puternic de pe urma proceselor de spalare si degradare de-a lungul timpului. Cu toate acestea, cu un minim efort de imaginatie, se poate intui pozitia intinsa a lor, precum si faptul ca sunt indepartate unul fata de celalalt. Din acest punct de vedere, ele par in concordanta directa cu jumatatea posterioara, sugerand un animal in atac sau fuga. In imediata apropiere a felinei din pestera Cuciulat, in partea posterioara a ei, se poate intrezari o mare pata de culoare rosie caramizie, care aminteste, parca, de silueta greoaie a unei fiinte umane. Conturul este foarte estompat, incat autenticitatea ei ramane indoielnica. Inaltimea sa ar fi de 51 cm si latimea de 26 cm. Intr-una din ultimele campanii de cercetare a picturilor de la Cuciulat, se observa, intr-o nisa situata in partea stanga a salii cu picturi, o figura ce seamana cu o pasare. Dimensiunile ei sunt de 21/14 cm. Este destul de bizara aceasta aparitie, cu atat mai mult cu cat pasarile sunt slab reprezentate in arta parietala paleolitica. Oricum, ea se inscrie stilistic in aceeasi nota a realismului artei din aceasta perioada, fiind in deplina concordanta cu reprezentarea calului si a felinei.
Destul de incert este capul unui al doilea cal, care, atat cat se poate observa, nu iese nici el din canoanele naturalismului artei parietale paleolitice. Alaturi de aceste reprezentari, mai mult sau mai putin clare, in micuta sala de la Cuciulat exista numeroase alte pete de culoare, carora este foarte greu sa le mai gasim forma si sensurile initiale. Accesul in Pestera Cuciulat a fost blocat cu un grilaj in anii 1983-1984, deoarece peretii pesterii fusesera napaditi de tot felul de semne, care sa ii ajute pe vizitatori sa nu se rataceasca la intoarcerea din subteran. Ulterior frontul fostei cariere de calcar din zona s-a prabusit, ascunzand ochiului intrarea in pestera.