Pestera Lii Cuciulat Salaj

Cuciulat.
In centrul localitatii deviem la dreapta. Parcam langa bufet si magazinul satesc. De aici purcedem pe jos in amontele malului geografic drept al vaii modeste si aproape seci.
Traversam in curand un podet dupa care abandonam drumeagul de caruta din flancul malului stang. Trecem prin incinta unei gospodarii marginase (cu acordul gazdelor aflate la facutul fanului), apoi printr-o livada de pruni cu fanata debordand de flori.
Avem valea in stanga, imediat zagazuita partial de un mic dig din beton in aval de care se formase o balta destul de mare, cu peste, pare-se.
Un fost scoc ingust din beton amintind de cele amenajate pentru morile purtate de apa, este vizibil pe malul stang al vaii.
Ceva mai sus, in malul drept al vaii apare un prim izbuc, sec acum, activ la ploile precedentelor zile. Un alt izbuc cu captare de beton pentru apa potabila a satului e pe acelasi mal dar putin mai inspre amonte. In dreapta potecii, partial ascuns de huciul dens de foioase, o lunga limba de calcare eocene stratificate se intinde pe directia nord-sud ascunzand doua mici pesteri explorate si cartate.

Un parau (mai tot timpul sec) afluieste mai apoi in malul drept al vaii (pe acolo ne vom incheia circuitul coborand pe langa albia sa foarte ingusta, abrupta si deosebit de accidentata) iar dupa el remarcam ultimul izbuc, si acesta sec dar cu siguranta activ la ploile din ultimele zile, fapt tradat de bolovanii din albie.

In nici 15 minute ajungem de la masina pe platoul bolovanos din fata impresionantului portal, inegal ingemanat, al Pesterii Lii.
Aici, scrutand peretii de calcare, luam aminte la traseele scoala pitonate si numerotate de speo-alpinisti, unele directe, altele cautand provocarea zonelor surplombate, uneori profitand de un diedru sau de o ingusta brana ce inlesneste traverseurile ascendent-laterale.
Le gasim si in fata portalului apoi chiar pe cupola intrarii pesterii.
Remarcam sub tavan pitonarea pentru un nocturn bivuac realizat in hamac.
La dreapta portalului dublu, separat de un impresionant pilastru calcaros-rugos, o balta invadata de broaste tradeaza partea inferioara a jgheabului-horn sec al periodicei cascade. Are vreo 7-8 m inaltime, poate chiar ceva mai mult, la finalul turei ajugand la un moment dat deasupra lui si a portalului pesterii.

Ne pregatim frontalele si lanternele si pasim in galeria pesterii cu foarte putine depuneri si scurgeri parietale de calcit. Nu putem vizita mai mult de vreo 30 m de galerie ingusta dar inalta, cu tavanul ascutit, alteori larg boltit. Ajungem la sifon, trecerea de obstacolul acestuia putandu-se face doar de-a busilea si cu echipament scafandrier de respirat sau dupa evacuarea apei cu galeata sau motopompa (ne-au spus odinioara speologii care au explorat si cartat mai bine de 300 m pestera, depasind spre amonte alte sifoane).
Se vede ca in perioada ploilor recente nivelul apei crescuse, aceasta cursese prin galerie umpland planseul accidentat de umezeala si mazga. Umiditatea de-aceasta data in zona sifonului e excesiva, un abur permanent ridicandu-se pentru a se condensa pe peretii pesterii, dintr-o data aparent drapati cu argint si minuscule diamante de roua.

Iesim, regretand racoarea ambientala imediat ce dam in atmosfera umed-calda, ca de ecuatoriala jungla, din fata portalului.
De acolo ne orientam la dreapta, spre Valea Seaca, urmarind-o prin albia bolovanoasa in amonte.
O marmita cu apa putin afunda pare a ne atine calea spre pragul unei efemere cascade-canion inalta de vreo 2.5 – 3.5 m.
Roca umeda si slefuita milenar de torente e teribil de alunecoasa iar prizele ferme, rugoase-s extrem de putine.

Depasim pe rand pasajul apeland pentru asta la un fel de ramonaj. Suntem pe loc recompensati de impozantul tablou al unei stanci santinela aplecata spre est, lasand aparent doar luminii filtrate o fanta elipsoidala. De fapt tocmai am trecut si noi prin acel virtual arc de triumf pentru a ne continua deplasarea prin arid-spectaculosul canion calcaros presarat cu numerosi bolovani sistos cristalini milenar rulati si rotunjiti de ape.
Urmeaza o zona cu trei praguiri largi succesive, alunecoase.
Zdrentele aduse de torentii recenti dinspre Ciula atarna la 2-3 m inaltime deasupra fundului albiei. Nici nu e bine sa te gandesti la tragedia traita aici pe vreme de strasnice averse (ori primavaratice topiri bruste de nea) urmate de torente violente, practic suvoiul obligat sa se adapteze accidentatului canion te-ar matura intr-o clipa, nimicindu-te, izbindu-te si strivindu-te de pereti (atentie asadar la alegerea perioadelor secetoase pentru parcurgerea lui fara probleme).

Urmeaza o scurta zona cu marmite, majoritatea mici si seci, una ceva mai mare si cu apa salcie, putin afunda. Dupa asta ajungem la pragul unei alte cascade, inalta de 3-4 m si cu un foarte ingust horn suind oblic in dreapta. Escaladarea directa a acesteia e posibila cu putina experienta si atentie dar exista si o varianta ocolitoare pe o poteca supendata pe malul drept sau stang al vaiugai insa dincolo de acest prag natural, minunat excavat prin cavitatie, cursul superior al Vaii Seci nu mai e defel spectaculos, motiv pentru care iesim spre versantul geografic drept al ei urmarind oblic-ascendent (spre sud-vest) o potecuta. Aceasta ne scoate dupa circa 100 m in poteca larga, cu praguri calcaroase, ce urmareste de la sud spre nord o culme, pe alocuri custuroasa, ce separa Valea Seaca de o alta vale, la fel de seaca dar mai scurta, situata putin mai spre vest. Probabil aceasta poteca ce suie prin padurea de foioase dominata de stejari tineri se afla pozitionata chiar deasupra galeriei Pesterii Lii.

Fara sa ne fi propus asa ceva, abundenta oitelor, buretilor usturoi, galbiorilor, plopsorilor si chiar a hribelor ne invita sa facem o nesperata recolta ciupercistica, numai buna pentru un papricas dres ardeleneste din greu cu smantana.

Ajungem ciupercarind la culoarul liniei de inalta tensiune iar de aici coboram pe poteca ce delimiteaza lastarisul dens al culoarului de padurea de stejar. Imediat in stanga apare un perete scund si discontinuu de calcare eocene iar mai jos si in fata noastra culoarul sec-calcaros-accidentat al vaii ce se termina prin cascada din dreapta portalului Pesterii Lii.
Coboram atenti prin albia cu succesive marmite seci si separate de praguri ce aduc unor coveti oblice, intens slefuite si alunecoase acum deoarece-s umede.

Un ultim jgheab-covata ne separa de belvederea impresionanta, ca dintr-un balcon, suspendata putin la stanga portalului Pesterii Lii.
Ajungem la capatul superior al cascadei si putem vedea sub noi marmita cu apa laptoasa, la stanga ei finalul Vaii Seci iar in dreapta peretii calcarosi cu traseele speo-alpine scoala.
Trebuie sa suim nitel prin padure spre sud-vest, trecem culmea dupa care vom cobori spre albia altui parau scurt, foarte ingust si accidentat pe care o sa-l acompaniem cu deosebita atentie inspre aval pe malul sau stang (cel drept e stancos, aproape vertical), descinzand la circa 50 m sud de intrarea in Pestera Lii, langa ultimul izbuc sec.